Reacţionează când i se vorbeşte, cu privirea sau gângurind, răspunde prin zâmbete, îşi mişcă mânuţele energic, picioarele la fel. Bebeluşul, la 3 luni, începe să fie din ce în ce mai interesat de lumea din jurul lui.
Bebeluşul la 3 luni, din perspectiva unei mame. Iată mai jos confesiunea unei mame privind transformările pe care le-a remarcat la bebeluşul ei în ultima perioadă, mai exact, la vârsta de 3 luni:
Îmi recunoaşte vocea de mai mult timp, dar de când s-a apropiat de 3 luni a început să mă umărească şi cu privirea. Se joacă, nu foarte mult, loveşte obiecte, le prinde uşor cu mâna (îl mai ajut eu) sau le trage spre guriţă. Îi place foarte mult să i se vorbească, răspunde zâmbind, râde mult. Din punct de vedere fizic, îşi ţine gâtul din ce în ce mai bine, continuăm să stăm pe burtică pentru fortificarea musculaturii din această zonă, în special după băiţă. Un alt lucru pe care l-am observat în evoluţia lui emoţională este că îmi caută întotdeauna mâna, să mă prindă, iar când alăptez, dă din mânuţe şi se agaţă de haine. De asemenea, dă în acelaşi timp din mâini şi din picioare pentru că, din câte ştiu, în perioada asta învaţă să îşi coordoneze mişcările membrelor superioare cu cele ale membrelor inferioare (o astfel de <<repriză>> durează uneori chiar şi jumătate de oră).
Prin urmare, evoluţia bebeluşului are loc pe două planuri: emoţională şi fizică. Musculatura gâtului, a mâinilor şi a picioarelor devine din ce în ce mai puternică, iar emoţional, se remarcă dependenţa din ce în ce mai strânsă de mamă (nevoia de a se agăţa de hainele ei în timpul alăptării, de a-i căuta şi a-i ţine mâna în mâna lui). Abilităţile „sociale“ fac, şi ele, câţiva paşi înainte: bebeluşul răspunde, reacţionează la zâmbete, recunoaşte faţa mamei şi o caută cu privirea, asociază vocea cu chipul ei.
Bebeluşul la 3 luni, din perspectiva specialiştilor. Bebeluşul a intrat în ceea ce se numeşte „săptămânile de aur“ ale vârstei de sugar, perioadă în care transformările lui vor fi din ce în ce mai vizibile, apropiindu-l de imaginea aceea de bebe pufos şi simpatic, cum vedem în reviste sau reclame. „În luna a treia sugarul ia aspectul caracteristic: capul devine mai rotund, buzele roze, privirea vie; se schimbă treptat culoarea părului şi a ochilor“, notează Emil şi Herta Căpraru, medici de profesie şi autorii cărţii-ghid pentru creşterea şi îngrijirea copilului, „Mama şi copilul“ (Ed. Medicală, Bucureşti, 2011). Transformările se remarcă, însă, de ambele părţi. În primele 3 luni, mama, la rândul ei, a început să se adapteze la viaţa alături de un sugar, să îi ştie programul, şi tot acum se bucură împreună cu cel mic de dorinţa lui de a se juca şi de a dedica timp, prin urmare, şi acestui aspect din relaţia lor. Din punctul de vedere al alimentaţiei, dacă va observa că bebeluşul pare nemulţumit la sfârşitul mesei sau insuficient hrănit, rolul ei este să se asigure în primul rând că sânul este golit bine. Un rol important îl au odihna, hidratarea, hrana şi mai ales starea de spirit a mamei. Înainte de a se consulta cu medicul, în situaţia în care este nevoie de suplimentarea laptelui, este recomandat ca sugarul să fie cântărit, complet dezbrăcat (inclusiv fără scutec), la sfârşitul săptămânii. „Dacă creşterea este sub 150 g, iar sugarul continuă să plângă după unele mese şi cere să mănânce mai des, se poate introduce un preparat de lapte (…), după recomandările medicului, la masa a treia sau a patra, începând cu cantităţi mici (30 ml), crescute progresiv până la înlocuirea unei mese întregi“, mai scriu Emil şi Herta Căpraru.
Precauţii. La trei luni, când dă să prindă obiecte, să apuce, să tragă, să se agaţe, să mişte simultan din mâini şi din picioare, bebe trebuie supravegheat îndeaproape.
- Nu îl lăsaţi nesupravegheat pe masa de schimbat scutecul!
- Nu îl lăsaţi nesupravegheat în cădiţă şi asiguraţi-vă că aveţi la îndemână tot ce este nevoie pentru băiţă
- Ţineţi departe de el jucăriile care prezintă risc de sufocare!
- Asiguraţi-vă că lateralele pătuţului sunt bine fixate!
- Aveţi grijă ca în patul în care doarme să nu fie decât strictul necesar, fără pături în plus, pernuţe sau exces de jucării de pluş!
Citeşte şi:
Creşterea în greutate a bebeluşului: cum o urmărim
Bebeluşul la 3 luni: indicii generale despre dezvoltarea lui
Primul copil, prima lui lună de viață: 3 întrebări des întâlnite

