Când sunt mici, copiii pot trece printre stări dintre cele mai variate, unele inexplicabile: dacă, de exemplu, o perioadă i-a plăcut să stea în cădiţă, la baie, să se joace, să stropească cu apă şi să pară, în felul lui, foarte încântat de această experienţă, este posibil ca brusc să nu îi mai placă acest lucru. Şi-atunci, firesc, ne întrebăm ce s-a întâmplat.
Evident că s-a întâmplat ceva. Cu cât cresc, cu atât încep să conştientizeze pericolele. Poate apa a fost prea rece ori prea fierbinte, comparativ cu ultima lui băiţă, poate l-a deranjat şamponul sau poate l-a speriat o mişcare bruscă din partea părintelui.
Reacţii de respingere a apei pot apărea şi în concedii, la mare, când copilul plânge fără oprire şi nu vrea sub nici o formă să ia contact cu apa. De obicei aceste reacţii au loc la vârsta de aproximativ doi ani sau când sunt mai mici. Obişnuirea cu apa se face treptat şi cu multă răbdare din partea părinţilor – vorbim de un alt mediu, unul nou, cu care nu este familiar, diferit de spaţiul intim şi sigur al băii de acasă, unde nu se-aude nici un vuiet de val şi nici apa nu pare infinită. Dar, pe măsură ce cresc, cu atât vor adora să se bălăcească şi să se joace cu apa mării, cu nisipul, cu scoicile şi toată gama de „accesorii“ marine.
Revenind la dilema provocată de refuzul copilului de a face baie, iată ce recomandă Aldo Naouri în cartea Cum să ne educăm copiii, legat strict de acest subiect: „Vom instala copilul în cada goală – îi vom arăta că este fără apă şi îl vom asigura că nu vom da drumul la apă – apoi vom pune în faţa lui sau între picioarele lui un vas plin cu apă şi jucăriile la care ţine foarte mult să le aibă în mod obişnuit în baie“ (p. 262, sursa citată). Aldo Naouri este pediatru, psihoterapeut, tată a trei copii şi autorul a numeroase cărţi de succes. Metoda propusă de el sugerează o reobişnuire blândă a copilului cu ideea de a face baie, plecând de la ceea ce îi place lui mai mult privind acest ritual, în cazul de faţă, joaca.
Care ar mai fi motivele pentru care copilul refuză să facă baie? În afară de cele enumerate mai sus (o experienţă neplăcută legată de apa prea rece/ fierbinte, ori a alunecat în cadă sau părintele a făcut o mişcare greşită sau a fost mai tensionat/ stresat), cei de la naitreetgrandir.com amintesc şi de: temperamentul mai sensibil sau mai temător al copilului; faptul că îşi imaginează lucruri de care îi este teamă (cum ar fi existenţa unor peştişori în apă – aşa cum, atunci când le este teamă să folosească vasul de toaletă, spun că sunt mici monştri în interior); anumite modificări intervenite în jurul momentului băii (împărţirea băii cu fratele mai mic); faptul că vrea să continue să se joace, iar ora de baie coincide cu ora de culcare; nevoia de a se afirma (sau acea nevoie de a spune Nu! la tot ce li se cere, atitudine întâlnită în jurul vârstei de 2-3 ani).
Ar putea ajuta, de asemenea, să vorbim cu copilul legat de motivele pentru care nu îi mai place baia sau refuză să facă baie; în mod sigur îi va plăcea să i se propună o discuţie prietenoasă, pentru că a câştigat, automat, atenţie.
Citeşte şi:
Copilul face o criză de nervi în public: strategii de abordare
Copiii cu „Nu“ în braţe
Copilul se trezeşte noaptea şi plânge
Foto: www.freepik.com