Să construim împreună!
Turnuri, clădiri, obiecte de zi cu zi, maşini şi tot felul de autovehicule – kiturile de construire îi provoacă pe cei mici, le solicită atenţia, răbdarea, dar şi imaginaţia. Copilul nu are răbdare să termine construirea unui obiect, pare să se plictisească repede şi să treacă la alt tip de activitate? Este important să înceapă cu modele cât mai simple, adaptate vârstei lui, cu puţine elemente. Şi, de asemenea, să fie încurajat să termine lucrul început pentru a vedea în final cum arată, ce formă are, care îi este utilizarea.
Ora de bucătăreală: ce mai gătim azi
Copiii imită tot, adoră să pună în practică ce văd la mami sau la tati, iar asta este valabil şi când îi surprinde gătind. Un şorţuleţ pentru ei (cumpărat sau improvizat din ce avem în casă), instrumente de gătit (există seturi de instrumente de gătit pentru cei mici), respectarea regulilor de igienă elementare (spălat pe mâini înainte) fac parte din ritualul micului bucătar. Gătind (sau cel puţin încercând), cunosc ingredientele şi mai bine, pot realiza propriile combinaţii şi, cine ştie, poate la un moment dat vor dori să se specilizeze în arta culinară. Când li se dă libertatea de a face ceea ce îşi doresc, are de câştigat, din nou, creativitatea. Ca o curiozitatea, momentul pregătirii mesei în copilărie a fost impulsul specializării în arta culinară în cazul celor mai cunoscuţi maeştri bucătari din lume.
Cititul poate fi mai mult decât verbalizarea unui text
Cititul poveştilor este un mod esenţial de interacţiune între părinţi şi copii. Să profităm de acest moment şi să îl transformăm într-o sursă de dezvoltare a creativităţii copiilor. Atunci când le citiţi poveşti, puneţi accent pe detalii, schimbaţi-vă tonul vocii în funcţie de personaje, imitaţi zgomote. Ca să le stimulaţi imaginaţia şi mai mult, aţi putea să vă deghizaţi într-un personaj sau să-i puneţi pe copii să-şi închipuie, de ce nu, un alt final. Iar în cazul în care copiii citesc deja singuri poveşti, întrebaţi-i despre ce e vorba, cum văd ei finalul şi dacă l-ar fi scris diferit.
Lumi noi se deschid prin desen, pictură, modelaj
Prin desen, pictură, joaca cu plastilina, copiii cunosc, se familiarizează şi combină atât culorile, cât şi formele şi texturile. Pentru un confort sporit, o masă de lucru este ideală. Există în jurul cărţilor de colorat următoarea controversă: ele ne dau totul de-a gata, tot ce avem de făcut este doar să le colorăm – frunzele cu verde, cerul cu albastru, soarele cu galben. Prin urmare, imaginaţia şi creativitatea sunt stimulate într-o măsură mică. Ceea ce este stimulat rămâne puterea de concentrare şi motricitatea fină. Sunt artişti care spun că au devenit pictori pentru că părinţii nu le-au dat cărţi de colorat. Astfel, au creat ei singuri formele, liniile desenului, după propria lor imaginaţie. Daţi-le copiilor teme de desen, coloraţi împreună, întrebaţi-i ce vor să picteze/ deseneze/ modeleze!

