Copii

Cum îi învățăm pe copii să fie responsabili

A-i învăța pe copii să fie responsabili înseamnă a-i obișnui cu ideea că orice acțiune are și consecințe.

Protecția exagerată pe care le-o oferim de multe ori copiilor poate fi cu două tăișuri. Pe de o parte, se dezvoltă o dependență durabilă față de părinți, pe de altă parte, atunci când se vor confrunta cu probleme, copiii se vor simți incapabili emoțional să le gestioneze. Cel mai potrivit este să le cerem să își asume responsabilitatea adecvată vârstei lor și să încerce și gustul mai puțin plăcut al lipsei de responsabilitate și unde duce ea. De ce? Pentru că numai prin experiență învățăm cu toții tehnicile supraviețuirii, a depășirii obstacolelor, dar mai ales a controlării lor.

Cum îi învățăm pe copii să fie responsabili? Atribuirea unor sarcini adaptate vârstei lor și puterii lor de a înțelege (sarcini care pot fi chiar amuzante, distractive), încercarea de a fi noi înșine responsabili și de a le arăta acest lucru (puterea exemplului), permisiunea de a lua decizii (însă fără a încălca regulile casei sau fără a confund asta cu eliminarea regulilor) – iată trei moduri directe sau indirecte prin care copiii se obișnuiesc cu conceptul de responsabilitate.

A fi responsabil înseamnă și a avea încredere în sine. Nimic nu se compară cu satisfacția unui lucru bine făcut. Când unui copil i se dă responsabilitatea de a sta, să spunem, câteva minute cu fratele sau sora mai mică, el îşi va da interesul ca totul să fie bine pentru că ştie că imită o acţiune pe care o fac de obicei adulţii. Şi dacă este apreciat pentru că a fost responsabil, a avut grijă ca frăţiorul sau surioara să fie în siguranţă, încrederea în el însuşi creşte enorm. Un alt detaliu esenţial este să nu-i certăm dacă greşesc atunci când li se atribuie o responsabilitate, prin maniera prin care o pun în practică (exemplu: pun apa în castronul câinelui şi varsă pe lângă). Importante sunt dorinţa de a face un lucru singur, determinarea şi încurajarea primită de la cei din jur.

Citește și:
Copiii și protejarea mediului înconjurător: gesturi mici, efecte mari
Practici privind implicarea copiilor în problemele de mediu
Să-i învăţăm pe copii să iubească şi să respecte natura!

Foto: www.freepik.com