Copii

Modelaj din plastilină: 3 idei de figurine simpatice

Modelajul din plastilină este o activitate, pe cât de comună, pe atât de creativă și de relaxantă în același timp. Din pasta modelatoare pot ieși figurine viu și îndrăzneț colorate, numai bune pentru joacă, fiecare cu povestea ei aparte.

Broscuțe simpatice din plastilină

Iată două modele accesibile, care pot fi realizate și de copiii aflați la primele experiențe cu plastilina. Detaliile – picioarele, ochii, gura, nasul – îi vor provoca și le vor pune la lucru motricitatea fină. Se folosesc bucăți mici de plastilină; se modelează mai întâi corpul broscuței, după care se adaugă restul elementelor, modelate la rândul lor.

Să-nceapă competiția roboților!

Colorați și cu forme năstrușnice, acești roboți sunt o irezistibilă sursă de inspirație pentru copiii atrași de mașinării, mecanică, lucruri tehnice. Culorile pot fi, de asemenea, „modelate“ (pentru a obține de exemplu, albastru deschis, se amestecă albastru cu puțin alb). Cât despre formele roboțeilor, varietatea lor este suficient de provocatoare încât să ne apucăm numaidecât de ele și să ne alegem, desigur, modelul preferat!

Echipa de dinozauri „Aumădoare“

Parafrazând celebrul personaj al lui Kornei Ciukovski, vă prezentăm echipa de dinozauri „Aumădoare“, de la stânga, la dreapta, după cum urmează: responsabilul cu hrana pacienților, doctorița-șefă și asistentul care spune povești hazlii pentru ridicarea moralului. Un trio imbatabil care de-abia așteaptă să prindă viață, să fie modelat de mânuțele copiilor.

Alte articole pe aceeași temă:
5 idei de modelat plastilina
Inspirație pentru cei mici: cum modelăm plastilina