Copii

Pachețelul copilului: modele de caserole pentru gustări

Pungile de plastic, folia alimentară, folia de aluminiu – cum reducem folosirea lor? Alternativele sunt nenumărate. Și, pe termen lung, sunt și mai avantajoase.

Caserola compartimentată este ideală, pentru că permite păstrarea separată a gustărilor și, prin urmare, varierea produselor. Alimentele se păstrează, în același timp, întregi, nu se amestecă și nu se strivesc. Caserola se poate folosi atât la școală sau grădiniță, cât și în timpul ieșirilor în parc sau în excursii.

Există și varianta caserolelor cu pastile de răcire. Pentru a păstra alimentele reci, se congelează pastila timp de 6 ore. Odată atașată la caserolă, alimentele vor fi reci și proaspete pentru cel puțin 5 ore. Unele modele au incluse și tacâmuri – fixate în capac, la suprafață.

Folosirea pungilor de plastic, a foliei alimentare sau a foliei de aluminiu se poate reduce simțitor prin înlocuirea cu o caserolă ușoară, specială pentru sendvișuri. Gustarea rămâne proaspătă și nu se strivește, așa cum se întâmplă în cazul pungilor. De urmărit ca dimensiunea să se adapteze la rucsac, geantă sau ghiozdan!

Citește și:
Pot să îi dau copilului produse fără gluten, chiar dacă el nu are intoleranță la această proteină?
Unii copii îşi schimbă comportamentul când încep grădinița. Explicația psihoterapeutului
Rucsacul pentru grădi: 3 recomandări de modele

Foto: www.freepik.com