Sarcină

Sarcina extrauterină

Sarcină ectopică

Numită și sarcină ectopică, sarcina extrauterină apare atunci când ovulul fertilizat nu se dezvoltă în uter, ci în afara lui (de unde și prefixul extra-).

Cel mai adesea, sarcina ectopică se dezvoltă în una din trompele uterine. Sarcinile extrauterine au loc într-un procent de 2% și, chiar dacă embrionul este sănătos, nefiind „implantat“ unde trebuie, sarcina nu poate evolua. Care este riscul când își continuă dezvoltarea? Rupe trompa uterină și, în consecință, pune în pericol viața mamei.

Una dintre cauzele care au dus, în timp, la creșterea procentului de sarcini extrauterine ar fi incidența mărită a infecțiilor trompelor uterine (provocate de boli venerice). Există însă și alți factori de risc: operații anterioare la trompe uterine, reversul sterilizării chirurgicale, folosirea steriletului.

Pentru că simptomele sunt identice într-o primă fază cu cele ale unei sarcini normale, pe măsură ce ea se dezvoltă, apar și alte indicii: durere abdominală sau pelvină (durerea se poate intensifica atunci când gravida se mișcă sau se încordează), sângerare vaginală ușoară sau abundentă, durere în timpul actului sexual sau în timpul examinării pelvine,  semne de șoc – amețeală, senzație de leșin sau chiar leșin cauzate de o hemoragie internă.

Analizele de sânge și ecografia cu ultrasunete sunt folosite pentru a diagnostica o sarcină extrauterină. Este foarte posibil ca după o sarcină extrauterină femeia să rămână din nou însărcinată (una dintre temerile mari ale sarcinii extrauterine este infertilitatea), condiția fiind ca cealaltă trompă uterină să fie sănătoasă.

„Statistic, majoritatea femeilor care au avut o sarcină ectopică pot rămâne din nou însărcinate, chiar dacă li s-a eliminat o trompă uterină“, spune dr. Ruxandra Cigăran, medic specialist în obstetrică-ginecologie (Clinica Nativia). Important este ca ambii parteneri să se simtă pregătiți atât fizic, cât și psihic. Atunci când ambele trompe sunt îndepărtate, poate fi necesară utilizarea unui tratament de fertilitate.

Citește și:
Travaliul fals şi travaliul real: cum le diferenţiem
Studii noi despre consumul de cofeină în sarcină
Placenta praevia: ce este şi cum se diagnostichează