Sarcină

Somnul de noapte în sarcină

Fie că te doare spatele, că simţi mişcările copilului sau nu poţi respira cum trebuie, în sarcină, în ultima parte a ei, când abdomenul devine din ce în ce mai mare, somnul de noapte devine o provocare.

Exceptând diferitele cauzele care duc la dificultatea de a avea un somn odihnitor, tot acum, încep să se accentueze şi stările de nelinişte: nu ştii ce te aşteaptă, te întrebi dacă totul va fi bine, îţi construieşti în minte variate scenarii, pe scurt, îţi faci griji în privinţa perioadei următoare.

Neliniştea este firească, iar stresul poate avea şi un efect pozitiv – ştim bine că în situaţii tensionante, mintea se mobilizează spre găsirea unei soluţii. Ceea ce nu este benefic sunt situaţiile repetate şi prelungite de stres. Cum neliniştea vine din noi, la fel se întâmplă şi cu liniştea. Încearcă o serie de exerciţii de relaxare, s-ar putea să fie de folos. Lucrează cu gândurile tale, „împiedică-le“ să ia o turnură negativă!

Revenind la somnul de noapte, află că insomnia în sarcină nu este deloc o raritate. Iată câteva sugestii care, sperăm, te vor ajuta:

  • Relaxează-te înainte de culcare cu un duş cald (nu fierbinte)!
  • Încearcă să reduci perioadele de somn din timpul zilei!
  • O activitate fizică regulată (dar nu înainte de ora de culcare) ajută corpul să îşi consume energia şi, prin urmare, să fie mai obosit noaptea.
  • Evită să te concentrezi asupra aspectelor care îţi dau stări de anxietate!
  • Când somnul dificil e cauzat de mersul des la baie, redu cantitatea de lichide consumată după prânz (16-17)!
  • Nu consumaţi băuturi cu conţinut de cafeină după-amiaza ori seara!
  • Fă-ţi culcuşul tău, cu cât mai multe perne (pentru abdomen, spate, picioare) care să-ţi ofere o poziţie confortabilă de somn!

Te-ar putea ajuta şi: Tulburările de somn în sarcină

Foto: freepik.com