Sfatul specialistului

„Care sunt simptomele cancerului de col uterin care ar trebui să ne îngrijoreze?“ Medicul specialist răspunde

Depistarea cancerului de col uterin într-un stadiu precoce poate fi făcută doar dacă există controale regulate la medicul ginecolog.

Importanţa controalelor regulate la medicul ginecolog

Cancerul de col uterin, în general, nu dă simptomatologie specifică și, cel mai adesea, tipul de simptome poate fi însoțit în multe alte patologii ginecologice – vorbim aici despre sângerări vaginale, sângerări la contactul sexual, urinări dese, constipație, secreții vaginale cu miros fetid, anemie. Însă aceste simptome de obicei apar în stadii avansate ale bolii, cancerul de col incipient de obicei nu dă niciun fel de simptomatologie și depistarea acestuia într-un stadiu precoce poate fi făcută doar dacă există controale regulate la medicul ginecolog.

Nici unul dintre simptomele descrise mai sus însă nu sunt specifice pentru cancerul de col uterin și ori de câte ori există astfel de simptome, controlul la ginecolog poate să ajute la depistarea cauzei. Multiple alte boli ginecologice, și nu numai, pot să se prezinte cu un astfel de tablou clinic.

Femeile de orice vârstă ar trebui să meargă anual la ginecolog

Recomandăm tuturor femeilor de orice vârstă să meargă anual la ginecolog pentru a discuta despre problemele ginecologice în general, pentru a face screeningul pentru cancerul de col uterin prin testarea Babeș-Papanicolau și, desigur, pentru a stabili un plan individualizat în funcție de factorii de risc, în funcție de istoricul fiecărei paciente în ceea ce privește încadrarea într-o grupă de risc pentru a dezvolta vreo boală în sfera ginecologice.

Apariția cancerului de col uterin: în peste 95% dintre cazuri cauza este o infecție HPV cu tulpini de risc înalt

Este, de asemenea, important de menționat că apariția cancerului de col uterin este determinată în peste 95% dintre cazuri de o infecție HPV cu tulpini de risc înalt ce pot fi identificate în cadrul screeningului cervical și, dacă există o astfel de tulpină, urmărirea pacientelor se face individualizat. Pe de altă parte, nu orice femeie purtătoare a unei tulpini HPV va dezvolta cancer de col uterin, acest risc putând fi apreciat doar în urma unui consult amănunțit și a unei anamneze riguroase.


Dr. Laura Mustață (clinica Nativia) este medic specialist în obstetrică-ginecologie și a efectuat un stagiu de supraspecializare în chirurgia oncoplastică și reconstrucția mamară la Oxford University Hospital, Marea Britanie. Principalele sale competențe sunt ecografia ginecologică și obstetricală obținând, de asemenea, și o calificare europeană în chirurgie mamară (Europen Board of Surgery qualification in Breast Surgery). În cadrul spitalului universitar din Oxford, a dobândit experiență în evaluarea pacientelor cu patologie mamară și cancer de sân.

Citeşte şi alte articole semnate de medicul specialist:
De câte ori pe an ar trebui să mergem la ginecolog?
Se poate preveni cancerul de sân?
Cât de tare se modifică vaginul după naşterea naturală şi în cât timp îşi revine?