Sfatul specialistului

Dermatita atopică sub lupă: 3 aspecte des întâlnite în cazul acestei afecțiuni

Dermatita atopică afectează în principal sugarii și copiii, dar poate persista și în adolescență sau la vârsta adultă.

Dermatita atopică și senzația de mâncărime. Senzația de mâncărim sau pruritul, în termeni medicali, creează un disconfort destul de neplăcut la nivelul pielii, semnalând, de obicei o afecțiune dermatologică (pruritul, însă, poate indica și alte afecțiuni). Dacă în cazul adulților, pruritul poate fi ținut sub control mai mult sau mai puțin, în cazul copiilor, lucrul acesta este puțin mai dificil. De aceea evitarea unor factori declanșatori este esențială. Dr. Iuliana Lupu, medic dermatolog (Clinica Medicum), vorbește în emisiunea Dermatita la bebeluşi şi copii și despre acest aspect. Iată ce trebuie evitat pentru a reduce senzația de mâncărime: scrubul, timpul petrecut prea mult în baie (peste 10 minute), apa fierbinte, folosirea produselor parfumate sau care irită, hainele din materiale sintetice, umiditatea crescută, temperaturile extreme și transpirația în exces.

Eczemă sau dermatită atopică? Eczema este definită ca „o boală de piele, acută sau cronică, de natură infecțioasă sau alergică, caracterizată prin erupții, abcese, leziuni umede sau uscate (însoțite de mâncărimi intense)“. Medicul dermatolog indică drept indicii următoarele patru criterii: locul unde se află (plica cotului/ spatele genunchiului la copiii > 2 ani), faptul că este însoțită de mâncărimi intense, apare și reapare (sau persistă, nu trece de tot), istoricul familiei/ personal (în familie, de exemplu, sunt persoane care au avut sau au dermatită atopică; copilul nu se află la primul diagnostic de dermatită atopică).

Cum alegem produsele de îngrijire în cazul dermatitei atopice. Ca în cazul oricărei afecțiuni, medicul este cel care stabilește diagnosticul în urma unei evaluări. Specialistul va recomanda folosirea unor produse blânde, neiritante și respectarea unor rutine de îngrijire. În mod cert, importante nu sunt doar produsele de îngrijire folosite, ci și evitarea unor factori care pot accentua simptomele.

Citește și: „Am un copil de 1 an care se scarpină des pe brațe și are bubițe. E posibil să fie pe fond psihic?“