De exemplu, pe măsură ce perioadele de somn se mută din ce în ce mai mult pe timp de noapte, cele de hrănire vor migra în timpul zilei (astfel spus, treptat, va mânca mai puțin noaptea și mai mult ziua).
De asemenea, obiceiurile de supt și somn se modifică rapid, mai ales în primele luni de viață. Cu vremea, somnul se va regla, bebe va dormi mai mult noaptea și mai puțin ziua, nevoile lui de odihnă și de hrană devenind pas cu pas cele ale unui copil.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF recomandă alăptarea exclusivă timp de 6 luni. După această perioadă, alăptarea poate continua până la 2 ani şi chiar peste, în paralel cu hrana solidă. „Alăptarea are beneficii până la ultima picătură de lapte, iar pentru copil este cel mai frumos lucru din lume, drept care încurajez orice mamă să continue atât timp cât nu devine o povară pentru ea“ – spune dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru şi consultant lactaţie ICBLC.
Și totuși de ce există acest mit conform căruia bebelușii hrăniți cu formulă ar dormi mai bine decât cei alăptați? Cel mai probabil, mai bine se referă de fapt la mai mult, un somn mai legat, ușor mai lung. „Modul în care sunt hrăniți bebelușii nu le afectează felul cum dorm. Atât cei hrăniți cu biberonul, cât și cei care sunt alăptați la sân învață să doarmă întreaga noapte, dar cei hrăniți cu biberonul, priviți ca un grup, învață mai devreme acest lucru. Motivul precis nu este cunoscut. S-ar putea să se datoreze faptului că laptele mamei este mai ușor digerat de bebeluș și, astfel, trece mai repede prin intestine“ – aflăm din cartea Dr. Spock. Esențial pentru bebelușul tău (de Robert Needlman, Ed. All, p. 15). Digerându-se mai rapid, nevoia de a se hrăni reapare mai rapid.
Să nu uităm unul din avantajele majore ale alăptatului – hrana este gata preparată, la temperatura perfectă și nu așteaptă decât să fie „livrată“, printr-o singură mișcare. Nu e nevoie să plecăm din patul cald, în toiul nopții, în bucătărie, să măsurăm cantitatea de formulă, să luăm temperatura apei, să pregătim laptele.
Mai mult, alte studii au evidențiat că somnul bebelușului alăptat este mult mai bun decât al celui hrănit cu formulă, „lucru care se poate datora prezenței melatoninei din laptele matern (melatonină care, iată, crește în timpul nopții, mai exact în jurul orei 3“ – explică pagina copilul.ro.
Citește și alte articole despre somn:
Somnul la copii și femeile însărcinate (I)
Somnul la copii și femeile însărcinate (II)
Sfaturi de la specialişti pentru un somn odihnitor