Conform unui studiu, dacă un bebeluş este ţinut direct pe piele, de către un părinte, în timpul unei proceduri medicale ce implică folosirea unui ac, răspunsul bebeluşului la durere este mult mai redus. Durerea, cu alte cuvinte, este percepută diferit de creier atunci când sugarul simte atingerea mamei sau a tatălui.
Nevoia contactului fizic nu este specifică doar bebeluşilor, dimpotrivă, ea nu are vârstă. Se insistă însă asupra acestei categorii pentru a conştientiza rolul pe care apropierea umană îl are asupra dezvoltării lor, dar mai ales asupra modului în care ei se adaptează la viaţa extrauterină. Cu cât eşti mai vulnerabil, cu atât nevoia de atingeri creşte.
Un alt studiu, realizat de americani, pune accent pe altă categorie de vârstă: femeile însărcinate, în relaţie cu tendinţa din ce în ce mai accentuată, pe măsură ce sarcina avansează, de a pune mâna pe burtică. Ce semnificaţii are acest gest? Cu siguranţă, implică o amplă retorică a emoţiilor – viitoarea mamă îşi exprimă astfel grija, dorinţa de a proteja copilul şi, una peste alta, începe să creeze o legătură cu el. Simte fătul ceva? Da, confirmă cercetătorii – reacţionează mai curând la mişcările mâinilor mamei decât la sunete, pentru că simţul tactil este mai dezvoltat (sau mai curând mai receptiv) decât simţul auditiv.
Nevoia de atingeri vine, iată, şi din partea adulţilor, şi din cea a bebeluşilor, dar şi a copiilor, tinerilor ori vârstnicilor. Ea presupune, în funcţie de perspectivă, atât dorinţa de a apăra, de a proteja, de a oferi siguranţă, cât şi de a primi toate aceste „daruri“.
Care sunt, la adulţi, semnele ce indică faptul că avem nevoie de atingeri, de a fi protejaţi şi iubiţi, de a ni se confirma că nu suntem singuri? În cartea „Creierul sănătos. Un ghid pentru toate vârstele de a deveni mai calm, mai fericit, mai isteţ“, William Sears, medic de familie, şi Vincent M. Fortanasce, medic neurolog, au scris mai multe despre efectul pozitiv al îmbrăţişărilor. Volumul este realizat în colaborare cu Hayden Sears, care contribuie cu numeroase exemple din viaţa personală sau a unor persoane din jur pentru a-şi susţine ideile. Legat de semnele care indică faptul că avem nevoie de atingeri, ele sunt (p. 329):
- „singurătatea
- nivelurile ridicate de stres
- agitaţie
- comportament agresiv
- probleme de imagine corporală
- depresie
- anxietate
- sentimente de respingere sau că nu meritaţi dragoste“.
În concluzie, nevoia de atingeri fizice este prezentă în noi încă din stadiul intrauterin şi nu încetează să ne părăsească niciodată. Atunci când ea nu este satisfăcută, apar diferite probleme emoţionale. Poate de aceea, pentru a le preîntâmpina, japonezii au inventat „dakimakura“, acele perne de îmbrăţişare, un înlocuitor fantezist al contactului fizic şi al confortului.
Citeşte şi: Efectul pozitiv al îmbrăţişărilor asupra organismului, confirmat de terapeuţi, neurologi, psihologi
