Sarcină

Să ne înțelegem emoțiile și să controlăm stresul în sarcină!

Despre problemele emoționale cu care ne confruntăm în sarcină, obișnuim să vorbim, cel mai adesea, cu apropiații.

Să le povestim apropiaților despre problemele emoționale cu care ne confruntăm în sarcină, stările diferite prin care trecem, poate fi sau nu de folos. În cel mai bun caz, este o soluție de moment, o eliberare temporară.

Ceea ce avem nevoie sunt soluțiile, un plan concret de abordare a provocărilor, iar toate acestea numai o persoană specializată le poate oferi.

Ne putem informa, de asemenea, citind cărți cu acest subiect, cărți scrise la rândul lor de profesioniști. Iată câteva recomandări:

„Ghid psihologic pentru sarcină și maternitate“ (de Corinne Antoine, ed. Trei)

Care sunt schimbările (în plan psihologic) pe care le aduce sarcina? Cum abordăm sarcinile cu probleme? Ce spun psihologii celebri despre bagajul emoțional al unei viitoare mame, legătura ei cu trecutul, dar și legătura cu viața care crește în ea? Corinne Antoine, psiholog clinician, psihoterapeut și profesor, își propune să răspundă la toate aceste întrebări, într-un ghid extrem de util despre sarcină și maternitate.

„Spune STOP stresului prenatal! Cum să dezvolţi potenţialul copilului tău“ (de Susan Andrews, ed. Corint)

Reducerea stresului în perioada sarcinii poate fi considerată la fel de importantă pentru sănătatea fătului precum evitarea alcoolului sau a tutunului. Autoarea cărții, neuropsihologul Susan Andrews, oferă instrumente eficiente și soluții ușor de aplicat care ajută femeile însărcinate să-și țină sub control nivelul de stres. Controlând stresul, evităm în mod automat dezvoltarea unor probleme emoționale, fizice sau comportamentale în rândul copiilor.

„Cartea pe care v‑ați fi dorit să o citească părinții voștri“ (de Philippa Perry, ed. Trei)

Cu un subtitlu mai mult decât sugestiv („Cartea pe care v‑ați fi dorit să o citească părinții voștri. Copiii voștri se vor bucura că ați citit‑o“), volumul semnat de Philippa Perry nu are pretenția de a oferi un plan perfect de parenting, dar își propune soluții concrete pentru: gestionarea amintirilor tulburătoare din propria copilărie (care, de multe ori, afectează relația cu propriii copii), acceptarea greșelilor, conștientizarea naturii mesajelor transmise prin reacțiile noastre. Și, nu în ultimul rând, cartea ne învață cum să privim lumea din perspectiva celor mici.

Alte articole pe aceeași temă:
Cărți despre sarcină: 3 titluri care te-ar putea ajuta
Cărţi de citit în sarcină: pentru graviduţe, dar şi pentru viitorii tați
Cărți de citit în sarcină, așteptându-l pe bebe

Foto: www.freepik.com