Copii

Rucsacul pentru grădi: 3 recomandări de modele

În curând se redeschid porţile grădiniţelor, cei mici trec într-o nouă etapă, cu emoţie, poate teamă sau, de ce nu, bucurie.

Iată câteva modele simpatice de rucsacuri care să le facă această trecere mai uşoară:

Rucsac cu ham Crocodil, LittleLife
În compartimentul principal, pot încăpea articole uşoare (gustări, jucării), iar în interior, există o zonă specială unde se pot nota informaţii despre copil – nume, adresă, telefon. Rucsacul include şi un ham de siguranţă, cu care părintele poate controla/ susţine copilul. Bretelele sunt ajustabile, moi şi confortabile. Se poate folosi atât la grădi, cât şi în excursii sau plimbări zilnice. Vârstă recomandată: 12 luni – 3 ani.

Rucsac impermeabil, Nemo, Disney
Rucsacul este practic și, în același timp, amuzant pentru copii, datorită designului (Nemo, Dory, broscuţă roz sau broscuţă verde). Are aceeași destinație ca a unui rucsac obișnuit, având în plus, avantajul faptului că interiorul este impermeabil, ceea ce-l face mai util, extinzându-se astfel aria de folosire. Se poate folosi atât la grădiniţă sau plimbările zilnice, cât şi în excursii, vacanţe, mersul la piscină. Vârstă recomandată: 4 ani +.

Ghiozdan Zoo Fluturaş, Skip Hop
Buzunarul din față este protejat de un material izolator, special pentru a putea pune în el gustările în siguranță. În plus, are un spațiu pentru creioane și alte obiecte mici. Pentru o sticluță de apă sau suc, ghiozdănelul are pe margine un buzunar reglabil cu plasă. Bretele sunt reglabile și vătuite pentru mai mult confort. Vârstă recomandată: 3 ani +.

 

Alte articole pe aceeași temă:
De ce unii copii își schimbă comportamentul când încep grădinița. Explicația psihoterapeutului
5 jocuri pentru copii
Când apelăm la nutriţionist privind alimentaţia copilului