Sarcină

Se apropie data naşterii? 3 lucruri necesare după ce devii mamă

Mai mult ca sigur că ai început sau poate că ai finalizat deja lista de cumpărături privind obiectele de care vei avea nevoie după ce vine pe lume. Iată trei sugestii:

Sutienul pentru alăptare – opţional pentru unii, de nelipsit pentru alte persoane. Fiecare are propria părere privind confortul personal, aşa că nu toată lumea optează pentru un sutien special după naştere, atunci când va fi nevoie să îl alăptăm pe bebe. Cu toate astea, există o serie de avantaje ale sutienului pentru alăptare. Sânii se modifică şi, dacă adaptăm accesoriile vestimentare la aceste transformări, automat ne simţim mai bine. În plus, sutienul este uşor de manevrat, nu jenează şi oferă siguranţă. Pentru mai multe detalii, citeşte articolul Cum alegem sutienul pentru alăptare.

Pompa de sân – utilă mai ales în situaţiile în care nu putem fi lângă bebe. Oricât de mult ne-am dori să nu îl lăsăm pe bebe niciodată singur, vor interveni situaţii în care vom fi nevoite să plecăm de lângă el pentru perioade scurte. În astfel de cazuri, este important să aibă lăpticul asigurat. Aşa că pompa de sân ne ajută să colectăm laptele, pe care îl depozităm apoi, urmând ca o persoană de încredere să îl hrănească pe cel mic când noi nu avem cum. Opinia unui consilier este utilă în achiziţionarea unei pompe de sân, pentru că există o serie de detalii pe care este bine să le ştim înainte de a cumpăra acest produs.

Un loc cât mai confortabil pentru alăptare. Fie că îl vei alăpta pe bebe în pat sau, în timpul zilei, pe un fotoliu special, este important ca acest loc să fie cât mai confortabil. Somnul, de asemenea, va suferi modificări în primele luni; asigură-te că ai perne cât mai comode (ideal care să se muleze după forma capului), o saltea confortabilă, tot ceea ce presupune condiţii plăcute pentru odihnă.

Citeşte şi:
Aşteptându-l pe bebe! Cum să ne organizăm mai bine înainte de naştere
Bagajul de maternitate: mărturia unei graviduțe
Să ne înțelegem emoțiile și să controlăm stresul în…