Avem nevoie de timp. Pentru a ne cunoaşte bebeluşul, nu ne sunt suficiente cele trei zile din maternitate; timpul, în cazul cunoaşterii unui copil, este nedefinit. De la o lună la alta, bebe se schimbă, creşte; rămân nevoile de bază, dar se dezvoltă altele şi altele, şi fiecare dintre ele trebuie percepută ca o nouă etapă din viaţa lui, şi nu în mod obligatoriu ca o nouă provocare.
Avem nevoie de răbdare. Răbdarea este şi rămâne o virtute. Cu răbdare, lucrurile se rezolvă mai uşor, prin răbdare, îndepărtăm gândurile care ne tensionează şi ne agită, răbdarea este un detaliu de exerciţiu. Chiar dacă nu ne iese din prima, încercând să fim mai toleranţi, mai îngăduitori cu crizele de plâns ale bebeluşului, de exemplu, sau cu faptul că mâncatul poate dura şi o oră şi poate întoarce bucătăria pe dos (atunci când va începe diversificarea alimentaţiei), vom reuşi să trecem mai bine peste anumite momente.
Avem nevoie de un mediu liniştit. Mediu liniştit? Este atât de ingrat să vorbim în ziua de azi despre un mediu liniştit, în condiţiile în care lumea este zguduită de conflicte între oameni, lupte, războaie. Din ce în ce mai mulţi părinţi migrează cu cei mici în zone mai blânde, mai aproape de natură, mai departe de haosul urban. Un mediu liniştit se poate construi şi acasă, pentru că liniştea poate însemna şi înţelegere. Deseori, după venirea unui copil pe lume, în cupluri apar discuţii şi nimeni nu poate condamna pe nimeni. Să ne concentrăm totuşi asupra bebeluşului, asupra vieţii de care suntem responsabili, să îi dăm liniştea pe care o merită!
Avem nevoie de respect şi de bunătate. Bebeluşilor şi copiilor, în general, le place rutina, le place să aibă un program, iar atunci când sunt scoşi din coordonatele acestui orar, devin neliniştiţi. Şi adulţii preferă, până la urmă, să fie înştiinţaţi când urmează o schimbare. Să le respectăm prin urmare rutina, fie că e vorba de rutina de somn, rutina de hrană, de joacă sau plimbare. Să fim buni (da, nu este uşor uneori!) cu ei chiar şi când ni se pare că plâng ca să ne facă nouă rău – nu, bebeluşii nu sunt supăraţi pe noi când ţipă şi nici nu vor să se răzbune pe noi! Să acceptăm că avem nevoie de ajutor, de pauze, de detaşare, şi că uneori trebuie să îl privim pe bebe şi de la distanţă, pentru a ne reapropia de el, apoi, cu şi mai multă putere.
Avem nevoie de simţul răspunderii şi de disciplină. Răspunderea presupune o disciplină, iar disciplina, răspundere. Sunt dependente una de alta. Este vorba de a lua conştient o decizie privind modul în care ne organizăm viaţa şi ne împărţim atribuţiile împreună cu partenerul. Organizarea pleacă de la lucrurile mici: e bine să avem, de exemplu, produsele pentru băiţă la îndemână (de la gel, la prosopel) înainte de a-l îmbăia pe bebe, sau să avem rânduite hăinuţele în funcţie de anotimpuri sau necesităţi. Organizarea implică şi distribuirea atribuţiilor între partenere – plimbarea poate fi făcută când de unul, când de altul, schimbarea scutecelului la fel. Este ca atunci când cineva îngrijeşte sau veghează un om bolnav – este bine ca, din când în când, să se facă cu schimbul, să participe şi o a doua persoană la acest „exerciţiu“.
Avem nevoie de atenţie şi de observare atentă. Este posibil ca la un moment dat să ne simţim depăşiţi de rolul de părinţi şi să ne autoînvinovăţim – fie pentru că ne-am enervat prea repede, fie pentru că suntem obosiţi şi nu mai facem faţă. Sunt momente şi momente. Momente care – ce veste bună! – trec. Însă, fiind conectaţi la comportamentul bebeluşului, îl învăţăm mai bine, punem bazele unei relaţii. Când îl alăptăm, poate e mai bine să renunţăm la statul pe telefon (în cazul în care o facem). Timpul este un bun care ni se dă şi pe care îl valorificăm doar noi, prin ceea ce facem.
Avem nevoie să ne ascultăm intuiţia. Oricât de bine informaţi am fi, oricâte păreri am culege de la persoane din jur – mai mult sau mai puţin informate, mai mult sau mai puţin implicate în actul parenting-ului – există situaţii când ceea ce funcţionează în cazul bebeluşului nostru este ceea ce ne dictează intuiţia. Procedăm aşa cum simţim, cum ne spune vocea interioară, pentru că importantă nu este suma de opinii, ci ceea ce se potriveşte copilului nostru.
Articolul este inspirat de sfaturile furnizate de Tracy Hogg în Secretele îmblânzitoarei de bebeluşi (editura Litera, 2013, capitolul I, „Iubeşte-ţi bebeluşul!“, p. 23).
Citeşte şi:
Cărți despre nou născuți, sugari, copii
Somnul bebeluşului, explicat de specialişti
Cu bebe acasă, de la maternitate: ce este bine să știm