Cum ne influenţează sarcina viaţa de zi cu zi, în ce sens intervin modificări în rutina cotidiană? Există lucruri pe care le putem controla şi lucruri pe care încercăm să le controlăm. Dacă înainte de sarcină, o anumită activitate ne făcea plăcere, este posibil ca în sarcină să ni se pară o corvoadă, şi asta din cauza percepţiei emoţionale. Evitarea sau reducerea unor activităţi care ne prost-dispun ar putea fi un început în crearea unui context emoţional cât mai liniştitor.
Favorizarea activităţilor relaxante – fie că e vorba de a citi o carte recomandată de o prietenă sau găsită pe un site, de vizitarea unui loc pe care ni-l dorim de mult să îl vedem, de o zi doar pentru noi, orice se înţelege prin activitate relaxantă ne poate îmbunătăţi starea de spirit. Avem acel sentiment că ne-am făcut o mică plăcere, că am luat pauză pentru un timp de la îndatoriri şi obligaţii.
Mişcarea, alimentaţia, somnul – 3 aspecte esenţiale. Sunt sfaturi ce ar putea părea banale – exerciţiile fizice efectuate regulat şi adaptat, fireşte, trimestrului şi condiţiei femeii însărcinate; alimentaţia echilibrată şi somnul odihnitor (atât cât se poate) – însă ele au o influenţă uriaşă asupra stării de bine în general şi asupra modului în care ne raportăm la sarcină, în general. Contrar ideilor preconcepute, în sarcină nu mâncăm pentru doi, urmăm doar câteva reguli simple – evitarea gustărilor dintre mese care taie foamea (stabilirea a trei mese principale şi a unei sau două gustări); consumarea a cel puţin un litru de apă pe zi; supravegherea creşterii în greutate (între 9 şi 13 kg), excluderea alcoolului şi a tutunului.
Citeşte şi: Studii noi: consumul de alcool în timpul alăptării are impact asupra sănătăţii nou născuţilor
Somnul în sarcină este un capitol-cheie – insomniile care apar de obicei spre final (cauzate de creşterea în greutate a fătului şi dificultatea de a găsi poziţia potrivită de somn, de cârcei sau de gândurile agitate – apropierea termenului creează uneori nelinişti) pot duce la oboseală acumulată peste zi, prin urmare, consultaţi un medic în cazul în care se repetă şi vă afectează viaţa cotidiană.
Participarea la cursuri de puericultură este, de asemenea, de mare folos în perioada sarcinii. În multe cazuri, experienţa de medic este dublată de experienţa de mamă (cei care susţin cursurile de puericultură sunt şi părinţi). Cursurile de puericultură sunt necesare oricărei femei care urmează să devină pentru prima dată mamă, dar şi celor care se află la al doilea sau la al treilea copil. Cum experienţa de la un copil la altul poate fi diferită, medicii specialişti ne ajută cu sfaturi avizate privind depăşirea anumitor obstacole.
Te-ar putea ajuta şi: Să-i spunem partenerului ceea ce simțim! S-ar putea să ne fie mult mai bine după…
Articol inspirat după o idee din Ghidul mamei grijulii (Biblioteca medicală a familiei) – Larousse, Enciclopedia Rao 2002, traducere din limba franceză: Doina Pienescu, pp. 33-34.