Frica este o emoție puternică declanșată de un pericol sau un rău iminent, vizibil/ concret sau imaginat. Există diferite nuanțe ale fricii, iar retorica acestui cuvânt exprimă cel mai bine intensitățile pe care le poate avea – fobie, spaimă, groază, anxietate, angoasă, neliniște.
Un alt detaliu legat de frică este faptul că nu are o vârstă – ea este prezentă într-un fel sau altul și la copii, și la tineri, adulți sau oameni în vârstă. La cei mici, se declanșează în general în jurul vârstei de 9 luni (exemplu: frica de a nu fi abandonat când dispare mami sau tati din peisaj sau frica de persoanele străine, prezentă chiar de la 7-8 luni) și se instalează în jurul vârstei de 2 ani.
Din punct de vedere neurologic, cercetările științifice ne-au obișnuit cu ideea că frica este rezultatul activării amigdalei. Însă studii din perioada recentă (din ultimii 10-15 ani) au scos la lumină faptul că amigdala este asociată și cu furia, dezgustul, tristețea sau, dimpotrivă, cu emoții pozitive (fericirea). Mai mult, face parte dintr-o rețea mai complexă, responsabilă nu doar de emoții, ci și de procesarea altor activități cognitive, care țin de prelucrarea noutăților și a stimulilor externi.
Frica este, în fond, un răspuns de apărare – în fața unui pericol, imaginat sau real, a unui rău, a ceva cu potențial amenințător. Christophe André și François Lelord consideră că cel mai bun mod de a elimina frica este înfruntarea ei și propun 4 reguli pentru acest proces (sursă: „Cum să ne exprimăm emoțiile și sentimentele“, ed. Trei, traducere: Mădălina Georgescu, 2003, pp. 264-265):
1. confruntarea se face doar sub controlul nostru, cu voia noastră (în sensul că trebuie să ne dorim cu adevărat să depășim teama respectivă);
2. confruntarea se face progresiv (exemplul oferit în cartea citată: dacă ne este teamă de păsări, privim mai întâi imagini, apoi filme, după care vizităm o crescătorie și în final alegem noi o pasăre);
3. confruntarea se face pe o perioadă mai lungă de timp, trebuie să fie de durată, scrie în volumul amintit („acceptați situația angoasantă suficient de mult ca spaima să se reducă la jumătate“- teama scade treptat până la stabilizare);
4. confruntările trebuie să fie regulate (nu izolate și nici rare) – pentru că, în general, temerile sunt bine încetățenite în creier, este nevoie de un exercițiu frecvent pentru a le atenua.
Christophe André este psihiatru și psihoterapeut, cu o vastă experiență în tulburările emoționale (în special anxietate și depresie) și moduri de prevenire a recidivelor acestora prin promovarea practicării zilnice a psihologiei pozitive. Psihologia pozitivă, contrar așteptărilor, nu se referă la a fi pozitiv, ci la cultivarea punctelor forte, a calităților care există în fiecare dintre noi. François Lelord, la rândul lui, este medic psihiatru, cu specializare în terapii comportamentale și cognitive.
Citește și:
În ce fel îl afectează pe un copil să-și vadă părinții goi? Părerea psihanaliștilor
Semnele care indică faptul că avem nevoie de atingeri
Cum le vorbim copiilor când moare cineva drag
