Sfatul specialistului

Cacaua raw – când o introducem în alimentația copilului?

Este o sursă bogată de polifenoli, cunoscuți pentru puternicele efecte antioxidante și antiinflamatoare. Însă, oricât de sănătoasă ar fi, există și restricții privind introducerea acestui produs în alimentația copilului.

Când introducem, așadar, cacaua row în alimentația copilului? Nutriționistul Cosmina Nițu ne răspunde:

Cacaua raw poate fi considerată un aliment extraordinar și este unul dintre alimentele mele preferate pentru că este una dintre cele mai bogate surse de polifenoli, care au efecte antioxidante și antiinflamatoare puternice. Însă teobromina, care se găsește în cantități mai mari decât cofeina în bobul de cacao, este un stimulent al sistemului nervos, este drept că nu la fel de puternic ca alți stimulenți, însă este un motiv pentru care eu recomand să se introducă cacaua raw, pudră, după vârsta de 2 ani, un vârf de linguriță într-un terci de ovăz.

Ce facem când copiii au descoperit deja ciocolata? Iată răspunsul specialistului:

În cazul în care copiii mai mari descoperă ciocolata, recomand o ciocolată cu conținut redus de zahăr și care are ca bază o cacao de calitate. Se poate face chiar și acasă, îndulcită cu miere, adăugând nuci sau alune ușor prăjite.


Cosmina Niţu este tehnician nutriționist și consultant în diversificarea alimentației bebelușului şi autoarea cărţii Diversificarea pas cu pas, un ghid util pentru orice mamă aflată la început de drum.

Articole recomandate:
Ce alimente ar trebui evitate sau limitate în meniul copiilor de 1-3 ani? Nutriţionistul răspunde
Când introducem peştele în alimentaţia copilului?