Sfatul specialistului

„Este indicat ca iarna copilul să mănânce mai multă carne?“ Nutriționistul răspunde

Când temperaturile scad și ziua se micșorează, nivelul de energie se modifică și el. Copiii ar putea fi mai puțin activi și mai expuși virușilor în lunile reci, de iarnă, însă cu o alimentație potrivită în această perioadă, îi putem ajuta să fie mai energici și să se îmbolnăvească mai rar.

Cantitatea optimă de proteine se calculează în funcție de vârstă, greutate, efort fizic depus zilnic, nu în funcție de sezon. Cantitatea de carne sau, mai bine spus, de proteine, pe care un copil ar trebui să o consume, este aceeași pe tot parcursul anului. Recomandările actuale spun că un copil cu vârsta între 4 și 9 ani are nevoie de aproximativ 20 g de proteine. Ca exemplu, dacă 100 g de carne de pui are aproximativ 27 grame de proteină, pentru un copil cu vârsta de 4-9 ani, 60-70 de grame de carne pe zi este suficientă, deoarece va primi proteine și din alte surse pe parcursul unei zile (o cană de lapte sau un iaurt, un ou etc).

Așa cum vara suplimentăm cantitatea de apă consumată zilnic sau alimentele care ajută la hidratare, în perioada rece ar trebui suplimentate alimentele care le oferă copiilor un plus de energie și cele care îi ajută la întărirea sistemului imunitar. În sezonul rece este esențial să susținem imunitatea și să includem în meniul copiilor alimente naturale precum miere, polen, cătină, usturoi, ghimbir, turmeric, citrice, fructe de pădure, frunze verzi, legume proaspete, nuci și semințe.

Un meniu zilnic echilibrat, sărac în produse bogate în zahăr rafinat sau preparate de tip fast-food sau patiserie și din care să nu lipsească cerealele integrale, nuci/ semințe/ grăsimi bune, fructe și legume proaspete, proteine de calitate, suficientă apă, va oferi copilului energia necesară chiar și în zilele reci.


Cosmina Niţu Cosmina Niţu, tehnician nutriționist și consultant în diversificarea alimentației bebelușului, este autoarea cărţii Diversificarea pas cu pas, un ghid pentru orice mamă la început de drum, ușor de citit și simplu organizat, astfel încât să poată fi parcurs fără greutate. Cartea este deja la a III-a ediție, având succes încă de la prima apariție.

Citește și alte articole semnate de specialistul în nutriție:
Ce alimente ar trebui să consume copiii, mai ales, când sunt răciţi? Nutriționistul răspunde
„Suntem vegetarieni. Există vreun risc dacă excludem carnea şi din alimentația copilului?“