De ce unii copii fac carii de biberon şi cum le prevenim? Nu toţi copiii fac carii de biberon, însă, atunci când se întâmplă, ar trebui să avem în vedere „îngrijirea orală deficitară, fluorizarea insuficientă a dinților și prezența microorganismelor acidogene transmise de la mamă la bebeluș, principalele cauze ale cariilor de biberon“, conform dr. Florin Catană, medic stomatolog. Metodele de prevenire au un rol esenţial, printre ele, evitarea adaosului de alimentaţie dulce (înmuierea tetinei în miere/ sucuri dulci cu scopul de a-l linişti pe cel mic).
Dacă tot se schimbă, mai merită să investim în plombarea dinţilor de lapte? Iată o întrebare destul de des întâlnită în rândul părinţilor. Care este opinia specialistului? „Curățarea și izolarea cavităților ne ajută să tratăm și în același timp să prevenim extinderea leziunilor carioase în suprafață și în profunzime la dintele afectat, dar și pe ceilalți dinți (fie ei de lapte sau definitivi)“ – răspunde dr. Andreea Ion, medic pedodont.
Copilul şi-a rupt un dinte. Cum procedăm noi, părinţii, în astfel de situaţii? Fracturile dentare apar în special atunci când copilul intră o comunitate (dar nu numai). În astfel de cazuri este foarte important să nu intrăm în panică şi să ne concentrăm asupra problemei. „Administrăm o doză de medicament pentru a atenua durerea, după care ne organizăm puţin gândurile în funcţie de momentul şi locul unde s-a petrecut accidentul. Ideal ar fi să ajungem cât mai repede la medicul stomatolog pediatru pentru a evalua gravitatea situaţiei“ – ne sfătuieşte dr. Andreea Ion, medic stomatolog.