Puşculiţa pentru bani: transparenţa, criteriul alegerii. Avem tendinţa ca, atunci când cumpărăm o puşculiţă, să alegem produse (inclusiv puşculiţa în formă de purceluş) cât mai colorate şi mai haioase. Varianta colorată, opacă, oricât de simpatică ar fi, are în ea ceva frustrant: nu vezi câţi bani ai strâns. E ca şi când ai desena cu ochii închişi. Să ai şi o certitudine vizuală a unui lucru, chiar şi când e vorba de adunat bani, ajută. Ştii că efortul tău de a pune ceva deoparte dă roade. Atunci când copilul vrea să ştie câţi bani a strâns, cel mai bun mod de a-i arăta acest lucru este de a-i număra şi apoi de a merge cu el la magazin pentru a vedea la faţa locului ce anume poate cumpăra cu suma economisită. În felul acesta, el învaţă treptat şi valoarea banilor. Iar dacă data viitoare va spune că vrea ceva mai scump, va şti că este nevoit să facă puşculiţă dintr-un borcan transparent mai mare.
Chiar dacă în ziua de azi sunt încurajate plăţile cu cardul, din motive pe care le ştim prea bine cu toţii, şi chiar dacă banii în format fizic vor dispărea la un moment dat, folosirea unei puşculiţe este un start bun în procesul economisirii banilor, detaliu care face parte din educaţia financiară timpurie.Întrebare-exerciţiu: „Oare chiar am nevoie de asta?“. Este destul de greu să învăţăm noi, adulţii, cum să fim cumpătaţi când mergem la cumpărături şi să răspundem cu inima uşoară la întrebarea „Oare chiar am nevoie de asta?“. Poate dacă ne învăţa şi pe noi, de mici, cineva, ne-ar fi fost mai uşor… Cum procedăm cu copiii care, extrem de entuziasmaţi, spun că îşi doresc enorm un anumit lucru, chiar dacă nu au chiar atât de multă nevoie de el? Ca soluţie, în loc să le adresaţi clasica întrebare, le-aţi putea aminti sau, şi mai bine, arăta lucruri la fel de dorite la un moment dat şi abandonate într-un colţ de cameră. Sau le puteţi spune să umble la puşculiţă pentru a vedea dacă au strâns suma necesară. Ori să aştepte, eventual, perioada reducerilor. Desigur, chibzuiala se deprinde pas cu pas, dar timpul şi experienţa sunt profesori buni chiar şi când e vorba de educaţia financiară timpurie.
Citeşte şi:
Alfabetul: cum îi învăţăm pe cei mici literele
Copilul se plictiseşte? 3 idei de activităţi
Antrenarea memoriei prin lectură