Sarcină

Vei avea un copil. Bucurie, teamă şi alte emoţii

Test de sarcină pozitiv

Chiar dacă în prima lună de sarcină, nu au loc transformări fizice majore, din punct de vedere afectiv, mai mult ca sigur, te vei simţi mai sensibilă la anumite lucruri.

Când experimentezi bucuria, când devii mai emotivă şi mai speriată, sentimentele pot fi mixte şi deloc nefireşti. Corpul este atent la mica viaţă din el şi îi transmite creierului, prin metodele lui, cum să reacţioneze. Se dezvoltă, încetul cu încetul, nevoia de a oferi protecţie, de a apăra, de a „lupta“ pentru ceva ce îţi aparţine.

Nu te aştepta ca sarcina ta să decurgă conform unui scenariu prestabilit; dacă unele femei au pofte obişnuite, de acru, să spunem, altele au pofte dintre cele mai ciudate. Important este să urmezi rutina controalelor medicale şi să ţii legătura cu doctorul tău.

Sunt unele simptome specifice sarcinii care nu reprezintă un semnal de alarmă – greţuri, schimbări de stare, somnolenţa, nevoia de a merge des la baie, pofta crescută de mâncare. Altele, în schimb, s-ar putea să te pună pe gânduri şi să necesite consultul medical.

Rămâi informată de-a lungul sarcinii! Ştiind schimbările prin care va trece corpul, vei fi în mod automat mai stăpână pe situaţie. Când ai nelămuriri, vorbeşte cu o persoană specializată şi aplică ceea ce crezi că ţi se potriveşte. Caută întotdeauna sursele cele mai bune și cel mai serios documentate!

Ești fumătoare? Ideal este să renunţi la fumat, cel puţin în perioada sarcinii şi în cea a alăptării. Riscurile sunt şi de partea ta, şi a fătului. De exemplu, din cauza fumatului, placenta se calcifiază, iar fătul nu se mai poate hrăni.

S-ar putea să te ajute următoarele articole despre sarcină, cu informaţii oferite de medici specialişti:
„Sunt însărcinată şi mi-e teamă să fac vaccinul împotriva Covid-19“. Specialistul răspunde
„Sunt însărcinată în 20 de săptămâni şi vreau să fac o extracţie dentară. Afectează intervenţia bebeluşul?“
„Sunt însărcinată în 4 săptămâni. Nu pot să mănânc nimic şi mi-e greaţă mereu. Este fătul în pericol?“